#24

Marius se îndreptă spre locul unde stătea Radu și își trase și el un fotoliu. Între timp, intră și țiganul aducând whisky, cola și pahare. Le așeză pe masă și plecă și el după fete. Marius pregăti băuturile și îi întinse un pahar plin lui Radu. Se puse pe fotoliul din fața lui și, privindu-l cu bunăvoință, deschise vorba:

- Mare ghinion, Radule.

Radu aprobă din cap mecanic.

- Da. După ce că am pierdut la ruletă, trebuia să pierd și aici. Acum nu mai am niciun ban. Dumnezeule!

- A venit jos o carte cum rar se întâlnește. Șansele cred că erau incredibil de mici. Vrei să te împrumut cu ceva bani? Poți să-ți dau trei sute.

- Mersi mult, ești un adevărat prieten.

Marius scoase două țigări din pachet. Îi dădu una lui Radu, apoi scoase bricheta și aprinse țigările. Pe fondul simpatiei pe care o afișa, Marius începu să-l descoasă subtil pe Radu. Stimulat de întrebările bine plasate și de un oarecare moment de luciditate, Radu începu să-i povestească că pierduse sume importante la ruletă și dădu de înțeles că trebuie să le returneze. De câteva ori îl cuprinsese panica dar Marius știuse să fie înțelegător și să-l liniștească. Ba mai mult, îi promisese că îl va ajuta cum poate, că are niște mici afaceri în care l-ar fi putut implica și pe el, cât să iasă la liman cu banii.

- Știi ceva, zise Marius în  timp ce luă paharul gol din mâna tremurătoare a lui Radu, și eu am avut multe încurcături și necazuri la viața mea. 

Îi umplu paharul pe jumătate cu whisky sec.

- Dă-l peste cap, continuă el, te va înzdrăveni imediat.

Radu dădu pe gât paharul, scuturându-se de tăria băuturii.

- Întotdeauna am avut o atitudine pozitivă. Ce rost are să stai degeaba și să te plângi de situație? Te aduni de pe jos și încercă să găsești soluții. Nu știu cum se face că de fiecare dată am reușit să o scot la capăt. Uneori am senzația că există o forță metafizică care are grijă de mine. Cei care cred în așa ceva ar numi-o providență, dar în cazul meu exagerează cumplit.

Făcu o pauză pentru a pregăti încă două pahare. Radu îl privea fix. Fața lui căpătase o culoare albicioasă, ciudată.

- Mai dă-mi să beau.

- Iartă-mă. Bat câmpii, spuse Marius. Dar te asigur că o vei scoate la capăt. Stai liniștit și, apropo, dracul nu-i așa de negru. Trebuie s-o conduci pe Laura. Te place. 

- Ce vrei să spui? Ea spunea că...

Marius zâmbi.

- Te tachina. Mi-a spus în taxi că ești un tip interesant, cu simțul umorului.

Radu izbuti să zâmbească iar Marius se felicita cum putea să mintă cu atâta nonșalanță.

- Nu poți să spui că nu-i nimic adevărat din toate astea, făcu Radu. Am și eu părțile mele bune.

Marius se îndreptă spre ușă.

- Am să-i spun Laurei că plecăm.

Radu aprobă din cap și, sculându-se din fotoliu, se îndreptă nesigur spre sticla de whisky.

În salon, fetele stăteau plictisite pe taburetele de la bar. Laura se juca cu toarta ceștii de cafea, iar tipa brunetă butona la telefon.

Marius se adresă barmanului:

- Dă-mi, te rog, patru shoturi, trei foarte slabe și unul cu...

La auzul ingredientelor, fetele făcură ochi mari.

- Dumnezeule, vrei să-i găurești stomacul?

- Vrei să mai ai de furcă cu el în seara asta?

- Sper să nu. Începe să mi se facă somn.

Radu ieși din toaletă și veni la bar.

- Să bem! spuse Marius.

Ciocniră toți patru paharele care erau de aceeași culoare și le dădură pe gât. Lui Radu i se  tăie respirația și se schimonosi de șoc. Pentru moment, Marius crezu că va leșina, dar spre norocul lui Radu, acesta rezistă loviturii.

Marius îi sui pe Radu și pe Laura într-un taxi, iar Radu se prăbuși în colțul său, epuizat.

- Aici ne luăm rămas bun, Laura.

- A fost destul de plăcut.

- Mă suni mâine, da?

- Da. Noapte bună.

- Somn ușor și ai grijă de el. Cât se mai poate. 

#23

Intră în bar ușor agitată. Era 11 noaptea și abia pe la 10 se trezise și începu să se pregătească de ieșit. Cumva, știa sigur că avea să bea ceva mai mult decât ar fi fost indicat, că avea să danseze, să vorbească câte puțin cu mulți oameni, să se plimbe între mai multe baruri și așa, până dimineața, avea să se calmeze. Începu light cu o bere. Nu își dăduse întâlnire decât cu Magda, dar acolo aveau sigur să apară la un moment dat câțiva prieteni. Pe lângă ei, mulți alți oameni cu care se saluta dar cu care încă nu stătuse vreodată împreună la o bere cap-coadă. Știa oricum că va ajunge să vorbească mai mult și cu ei dacă ceva îi apropia cu adevărat, fie ca circumstanță, fie ca personalitate. Iar dacă nu, se bucura cel puțin de zâmbetele colecționate de la ei și de cele oferite de ea lor.

Magda ajunse după vreo jumătate de oră. Un shot împreună și apoi ieșiră să cumpere o votcă mică de la chioșc. Era mult mai ieftin și mai ”constructiv” să bea ceva din afara barului. Întotdeauna se amețeau mai repede așa. 

- Știi, fată... mi-e dor de ceva, dar nu știu de ce. Spun așa: hai, noroc!

Înapoi în bar, Magda rămăsese să vorbească cu niște prieteni din copilărie. Eliza se întâlni oricum cu Teo, Călin, Mihuț și Ioana. Cu toții formau un grup eterogen dar care se închega bine când se întâlneau în baruri. Barca Piraților, unde erau și acum, era locul lor preferat. Discuții serioase nu se puteau lega ușor cu muzica tare de pe fundal, dar acolo nu aveau nevoie să își spună prea multe lucruri pentru a se simți bine unii în compania celorlalți. Un dans cu Ioana, apoi cu Narcis - care se ridicase de la masa lui doar ca să o salute - o glumă proastă cu Teo și un shot cu ... pe el nu știa cum îl cheamă. Vorbeau câte puțin când se întâlneau întâmplător aici. Era notar, sau așa ceva. Tipul de om care arată prezentabil și vorbește frumos, astfel încât nu avea cum să îi displacă în vreun fel. Nu reușise însă nici să se împrietenească prea strâns cu el - știa foarte puține despre viața lui. Respect reciproc și shot-uri băute împreună, cam asta îi lega. Mihuț îi spunea că sigur o place, dar ea nu credea că vrea altceva decât companie. Muzica deja se auzea mai tare pentru ea, deși nimeni nu schimbase volumul. Totul era pictat în culori mai calde și oamenii erau mai prietenoși. Cam așa vedea lucrurile atunci când alcoolul reușea să o înveselească.

- Hei, hai cu noi la masă! îi făcu semn Magda, care încă stătea cu vechii ei prieteni.

Se așeză lângă Magda și vorbiră mult timp, fără să se uite la ceilalți de la masă.

- Am băut un shot mai devreme... cred ca a fost ăla de a umplut paharul!

- Ooo, apreciez jocul de cuvinte, dar știi că mi-ai mai spus asta o dată? Cu fix cuvintele astea „jucăușe„?

- Seriioooooos? întrebă Eliza râzând tare. Brusc, punându-și capul pe masă pentru a râde mai bine, observă că lângă ea stătea un baiat brunet cu trăsături delicate și totuși cât se poate de masculine.

”Băiatul ăsta cine e? E de mult aici la masă? Dar eu.... eu de când sunt aici la masă? Îhm... vorbește cu... ah, îl știu pe băiatul cu care vorbește! Am făcut cunoștință acum o săptămână cred. Anyway... cred că și dacă aș sta un an la masa asta, fix lângă el - cum stau acum - nu m-ar observa. Ce mai, un secol! Un secol dacă aș sta aici, băiatul ăsta nu ar observa că exist!”

Se întoarse înapoi către Magda și continuară să facă glume proaste împreună. Ceva timp mai încolo, Magda nu mai era la masă. Nu își putea da seama de cât timp se ridicase de acolo. Brunetul delicat era încă acolo. Se uită la el lung, având impresia că nu avea cum să își dea seama că se uită la el.

- Hei, hai să bem un shot!

Brusc era mai trează.

- Poftim?

- Hai la bar. Dau un shot.

Zâmbi și se ridică derutată. 

”A remarcat că eram acolo...”

#22

Noaptea era neagră ca păcura. Taxiul condus cu greu de șoferul care, aplecat peste volan, scruta cu mare atenție drumul, se târa pe stânga bulevardului în drum spre cazino.

Marius stătea împreună cu Laura în spate și din când în când îi ajungea la nări parfumul ei. Radu stătea în față, sprijinindu-și brațul de portieră. Capul i se bălăngănea la fiecare hurducătură a mașinii, iar ochii i se închiseră aproape de tot. Aerul rece al nopții, apoi căldura din taxi îl dăduseră gata. Era foarte beat. 

- Ușurel, Radule, spuse Marius atunci când acesta părea că se prăbușește peste șofer. Ai să te dregi imediat.

Radu se mulțumi să ofteze. 

- Pare un băiețel ciudat. Cam patetic, așa, comentă Laura

- Iartă-mă că n-am găsit altul mai interesant. 

Genunchii li se atingeau în întuneric. 

- Nu-i nimic. Seara de abia acum începe, nu? Ar trebui să devină mai palpitant. Încep să mă simt ca într-un roman polițist. Sper că nu iese cu scandal la cât de beat e. 

- Stai liniștită, nu va fi chiar atât de palpitant. 

- Tocmai de asta îmi era teamă. 

Taxiul se opri, cu o smucitură, la marginea trotuarului. Radu deschise ochii, începu să clipească des, trecându-și limba peste buzele uscate.

- Unde suntem? Credeam că mergem să jucăm cărți.

Marius se aplecă în interiorul mașinii și-l înhăță pe Radu, scoțându-l afară.

- Ce se întâmplă? reluă Radu. Apoi, întorcându-se spre Laura: Cred că s-a dat la tine, nu-i așa?

- Exact. Am vrut să mă apăr dar tu dormeai tun.

- Ai auzit ce-a spus, mă? Că ți-ai tras-o cu ea în timp ce eu dormeam. N-am să te iert ni-niciodată.

Marius îl apucă pe Radu de braț și porniră spre cazino.

Trecuse de trei dimineața.

Fata - o brunetă subțirică, cu fața rotundă și palidă - așeză cărțile în cutia de pe masa verde. Tipul, un țigan cu părul negru și unsuros, îmbrăcat strident cu prost gust, ieșise din separeu să aducă niște whisky și cola. Laura, conștientă de faptul că fata o studia cu o anumită invidie feminină, își aranja bretonul în fața oglinzii de deasupra șemineului.

Grei, aproape treaz, Radu stătea cufundat într-un fotoliu în capătul celălalt al camerei. Privea înert în gol, iar pe față i se citea groaza. Își aprinse cu mâini nesigure o țigară.

Marius, care rătăcea prin încăpere privind tablourile de pe pereți, îi făcu cu ochiul fetei, care îi se adresă Laurei cu o voce vioaie. 

- S-a făcut cam frig aici. Hai dincolo, în salon, e mult mai cald. Putem bea și o cafeluță. Ne-ar prinde bine la ora asta.

Marius o aprobă:

- Da... duceți-vă dincolo. Vreau să vorbesc cu Radu ceva.