#19

-    De ce tot insisti ca vrei sa ramaneti in termeni prietenesti? Cat de naiva poti sa fii? ii striga Andra.

-    Poftim? Nu e vorba de naivitate, e vorba de o stare in care poti fi impacat cu tine si cu trecutul. Daca exista „hard feelings” intre voi, nu te dezlegi niciodata de trecut. Eu am si acum in minte certuri cu sefi care m-au calcat pe nervi. Ceea ce ma tine legata cumva de jobul ala, de starea aia in care ma simteam nedreptatita si revoltata. Si cu ce ma ajuta? Ascult bine mersi o melodie si imi aduc aminte cum o ascultam la birou si imi aduc aminte de sef; pornesc o cearta crancena in mintea mea si cand ma opresc imi dau seama ca afara e frumos, din boxe se aude frumos, doar din mine se aud prostii inutile. Asa si cu relatiile: daca nu sunteti in termeni prietenesti, te pomenesti ca in mintea ta, inainte sa te culci, ai o discutie cu unul din ei in care ii ceri explicatii inca pentru seara aia nenorocita in care a iesit in oras si nu te-a facut sa simti ca ii pasa daca vii si tu sau nu. Si n-am nevoie de asta...

-    Iti spun eu cum e: cand depui un CV la o firma, tu te simti bine daca macar ai iesit din birou de la interviu cu fruntea sus si nu te-a umilit nimeni. Chiar daca nu te-a angajat. Asa te simti tu bine, ca au ramas probabil cu o impresie buna despre tine, dar na, nu a fost sa fie sa te si pastreze. Intelegi?

-    Ce?

-    Esti total pe dinafara realitatii! Tu traiesti in visele tale. In certurile tale din cap si in potentialul ala frumos care este, dar nu exista! Este potential, dar nu are materializarea in prezent si-n realitatea asta cu care pana la urma trebuie sa te futi zilnic. Te simti tu bine ca sunteti prieteni inca, pentru ca asta inseamna ca inca te place si orgoliul tau e fericit ca n-a fost aruncat la gunoi. Dar ghici ce: te mai place inca putin, ei bine asta inseamna ca mai era potential intre voi. Si tu visezi cum potentialul ala e destul. Te duci la culcare si iti imaginezi ca iti trimite o imbratisare si atunci e ok. Dar ghici ce: are potentialul sa-ti trimita o imbratisare, dar nu-ti trimite nicio pula! Pentru ca nu sunteti impreuna! Intelegi?

-    Te rog sa nu mai fii asa agresiva! tipa Eliza fara ca macar sa isi dea seama.

-    Daca nu sunt n-o sa ma iei in seama! O sa te duci acum sa plangi putin, sa spui ca-s o vaca fara suflet, dar peste o saptamana o sa te trezesti intr-o dimineata si-o sa spui: bai, azi imi transform potentialul in realitate! Intelegi ce vreau sa spun? Nu te mai multumi atat cu cacatul tau de potential. „Lasa, e ok ca n-am bani, dar sunt desteapta. Am potentialul sa am bani candva.” Cacat, dar acum cand ai nevoie de ei, ce faci? Asa si cu baietii astia... te legeni frumos in mireasma aia de potential care a mai ramas, care in visele tale se transforma intr-o strangere de mana si un zambet incurajator de la el. Dar adevarul e ca n-ai folosit potentialul ala! Ca daca mai e potential, inseamna ca nu e realitate. Ca ai un cacat de samanta de canepa dar n-o plantezi. Si visezi la cum ai visa daca ai planta-o! Se opri putin sa respire si se uita la Eliza care se chinuia sa nu-si transforme umezeala din ochi in lacrimi adevarate. Ofta lung si ii spuse de data asta calm si ceva mai empatic: tu trebuie sa inveti sa te obisnuiesti si cu realitati, nu doar cu potentiale, fata draga... Un potential consumat e trist, dar si o realitate inexistenta e trista....

-    Poate... sau poate nu suntem toti la fel.... poate unii au nevoie de realitate mai mult decat altii... iar altii au nevoie asadar mai putin...
  - Off.... sau poate unora le e destul de frica incat mai mult reusesc sa piarda decat sa castige din... din potentialul si din autoconservarea lor...

#18

Se rezemă de un perete, își aprinse o țigară și se uită insistent la ea. Blonda îl observă, se descotorosi de puștanii care se învârteau în jurul ei și veni la el.

- Știam eu că o să ți se facă dor de mine.

- Laura, doar știi că-s nebun după tine. Întotdeauna mă întorc la tine.

Râseră amândoi.

- Deranjez? reluă Marius

- Știi că pentru tine am întotdeauna timp.

- Bun. Hai dincolo, să putem vorbi în liniște. Tot Cuba Libre?

Laura dădu din cap că da. Marius comandă două cocktailuri și merseră în altă cameră.

- Spune, făcu Laura.

- Am nevoie de tine mâine seară și poimâine. Ca de obicei îți vor ieși și ție destui bani.

- Uuu, sună aventuros. Îmi place. 

- E simplu. Am un amic care făcut rost de ceva bani și a început să-i piardă. Mai are vreo cincizeci de milioane la el. Amicul meu plus cincizeci de milioane nu mă interesează. Îmi trebuie un amic fără cincizeci. Înțelegi?

- Nu prea. Trebuie să înțeleg că scopul acestui complot drăgălaș dar sinistru este să-l ușurez de cincizeci de milioane? spuse Laura.

- Mai mult sau mai puțin. Radu, ăsta-i numele lui, va fi mâine seară la Bellagio. Vino pe la zece, zece jumătate. Va fi destul de beat. Ia-l în primire, prefă-te că-l interesezi. Știi tu, tot tacâmul, dar nu sări calul. Fă-l să se simtă bine, nu prea avut parte de prezențe feminine în viața lui în ultima vreme. Eu am să ajung pe la unsprezece. Vom continua să bem. Se îmbată destul de greu. La un moment dat, îți fac semn și vei veni cu propunerea să jucăm cărți. Vom merge undeva unde am aranjat un poker într-un separeu să nu ne deranjeze nimeni. Vom juca noi trei, o fată și încă un tip. Va fi ușor să piardă și restul de bani în starea în care va fi. E clar?

- Da... Asta-i tot?

Părea decepționată.

- Nu chiar. După ce își va pierde toți banii, va fi aproape treaz. Am să vorbesc ceva cu el între patru ochi, apoi îl iei cu tine și veți merge undeva să mâncați. Trebuie să-l faci să priceapă că nu îți este indiferent. Oricum va fi deprimat și va trebui să-l consolezi. Etalează-ți farmecul. Fă-o pe ghinionista în relații, că bărbații te vor numai pentru formele tale bine croite și că ești nefericită pe plan sentimental. Că îl consideri un băiat bun și că vrei o relație stabilă. Mă rog, aluzii din astea, te descurci tu.

- După care presupun că mă pot duce acasă ca o fetiță cuminte, nu?

- Nu, din contră. Te vei duce la el acasă. Am să-ți dau un amestec de tărie pe care ai să ai grijă să-l bea când ajunge acasă. Îi spui că e whisky. Asta o să-l dea gata iarăși și va adormit tun. Apoi, ai să cauți orice documente bancare pe care le găsești: extrase de cont, contracte, orice legat de un împrumut substanțial. Mă interesează niște cifre. 

- Interesant. Nu e ceva ilegal, nu?

- Nu. Vreau să știu cum stau unele lucruri într-o anumită privință și să-mi satisfac o curiozitate. Nimic mai mult

- Ok. Apoi?

- Mă suni și îmi spui ce ai găsit. A doua zi fă în așa fel încât să te întâlnești cu el și a doua zi. Trebuie să te ții scai de el. O plimbare, du-l la vreo expoziție ceva și continuă-ți ideea că ai vrea să ai o relație cu el dar ești interesată și de aspectul financiar. Asta îl va împiedica să facă ceva nesăbuit. 

Mai luă o gură de rom și își aprinse altă țigară.

- Cam atât, încheie el.

- Bine că nu trebuie să-i ascund cadavrul.

- Întotdeauna plătesc mai bine pentru o crimă. 

Râseră amândoi. 

- Eu am plecat, zise Marius

- Nu mai rămâi?

- Azi nu. Ieșim în weekend.

- Cum am să-mi dau seama care e Radu?

- E un tip blond cu o cicatrice deasupra ochiului stâng. În orice caz, întrebi la bar, e client fidel.

Se ridică și Laura îl urmă

- Să fii acolo la zece, zece jumătate. Eu am să ajung pe la unsprezece. Pe mâine, micuțo, și ai grijă de tine. 

O sărută scurt pe buze și ieși pe ușă.  

#17

Trei telefoane la rând lumea refuză să îi asculte oferta. După fiecare refuz se demoraliza câte un pic și abia aștepta să își poată lua o pauză. De fapt, o pauză la fiecare 15 minute ar fi fost optimă pentru a-și reîncarca tonul potrivit în voce. Își dădea seama că după câteva refuzuri vocea ei devenea palidă și nici ea nu și-ar fi acordat o șansă dacă era necesar să se asculte pe sine. Când lumea accepta să o asculte și poate chiar se înscria la conferința propusă sau cumpăra produsul promovat avea altfel de probleme: fie conversațiile semănau prea mult între ele, fie se îndoia că i-a convins pe oameni să facă ceva bun și avea procese de conștiință. În puține dăți la capătul firului descoperea un umor fin sau o poveste de viață neașteptată. Acelea erau cele mai bune momente, cele în care spunea că poate totuși are un job OK.

- Astăzi mi-am dat seama de ceva. Am avut o revelație la muncă. Cine ar fi crezut că în biroul ăla fad se pot întâmpla astfel de treburi?

- Adică? Andra îi întinse o bere din frigider și se așeză comod în leagănul improvizat din camera ei.

- Am vorbit cu un domn care avea fix vocea lui Marius. Mi-am dat seama că esențial pentru mine ca să trec peste ruperea relației a fost să mă asigur că n-am fost neimportantă. Omul avea o voce caldă... chiar un pic mai caldă ca a lui... și atunci am realizat că dacă știu că încă există respect și o oarece formă de afecțiune între noi, mă simt suficient de liberă.

- De aceea oamenii ar trebui să rămână prieteni după despărțiri? Conform credințelor tale cel puțin...

- Da. Mai ales de asta. Dar dincolo de aspectele ce țin de ... salvarea demnității personale - să zicem -  există și altele: dacă rămân un fel de prieteni, înseamnă că afecțiunea dintre ei din timpul relației a fost cu adevărat sinceră. Cum să împarți tot felul de întâmplări, gânduri și emoții cu cineva și apoi brusc - pentru că vă despărțiți - să nu vă mai pese? Tot ce a fost înainte parcă se anulează dacă cei doi se rup total unul de altul. 

- Dar sunt și prieteni care nu se aud cu lunile sau chiar cu anii, dar când se văd se simte în chimia lor că își sunt cu adevărat dragi unul celuilalt. Nu trebuie să-și vorbească pentru a se vedea oricând că le pasă.

- Corect... rămase un pic să cântărească replica primită. Corect, da. Cei doi nu trebuie să rămână prieteni apropiați... dar să fie cumva altceva decât brusc-străini.

- Nu neaparat prieteni, dar ceva care să mimeze asta, spuse Andra cu ironie în glas.

- Hei! nu mai adăugă nimic pentru că înțelese că poate se păcălea pe ea însăși.

- Eu cred că cei doi nu trebuie să se mai vadă și punct! Nu trebuie să se mai audă și nici să audă unul despre celălalt de la cunoștințe comune. Trebuie să vadă oameni noi, să facă lucruri noi și să bea mult. Mult și bine, încât să cunoască și mai mulți oameni noi. Pentru că doar așa vor uita episodul ăla al vieții lor suficient cât să poată începe unul nou. Trebuie să uiți că ai fost cu un om ca să poți să te păcălești să fii cu un altul.

- Ah, aș vrea să te contrazic, dar înțeleg și perspectiva asta totuși. Îhmm... aș putea să accept o îmbinare a celor două: un timp de pauză înainte de a redeveni prieteni e util.

- Nu puteți fi prieteni cu adevărat niciodată după ce ați fost mai-mult-decât-prieteni, fii serioasă!

Rămase debusolată un timp. Apoi spuse nu foarte convinsă nici ea:

- Nu... asta nu pot accepta. Pentru că așa risc să-mi anulez ani întregi din viață doar pentru că au fost împărțiți cu oameni care nu mai există pe harta mea socială. Nu vreau să fie nevoie să șterg episoade. Sau să evit oameni pe stradă. Sau să mă încarc negativ pentru a-mi crea scuze să nu mă uit în urmă. Nu... important e să poți ierta și să te simți iertat dacă v-ați provocat răni reciproc. Altfel, e destul să înțelegi că pur și simplu nu ați fost acele piese de puzzle care se completează una pe alta. Dar vă respectați existența unul altuia și puteți fi calzi și prietenoși când vă revedeți. Da... da, rămân cu varianta mea, îi vreau pe despărțiți prieteni, sorry.

#16

Termină țigara și ceru nota. Achită și se hotărî să urce sus la patron. Camera era decorată cu stil în ciuda aspectului grobian al crâșmei de dedesubt. Covorul vișiniu și simplu, împreună cu biroul din lemn masiv și fotoliile capitonate într-un verde închis îi aminti de un local select din timpuri de demult. Patronul stătea întins într-un fotoliu imens, contemplând tavanul și trăgând cu nesaț dintr-un trabuc. Mirosul de tutun împrăștiat sugera că țigara nu era tocmai ieftină. O statuie ecvestră trona în partea dreaptă a biroului. Îl înfățișa oare pe Napoleon? Țiganca îmbrăcată în haine de cadână stătea cățărată pe birou cu picioarele întretăiate. Îl fixă pe Marius de îndată ce intră în încăpere cu o privire iscoditoare.

- Ah, Sică! Nu ne-am mai văzut de ceva vreme. Ia loc!

Și îi arătă cu mână fotoliul liber. 

- Se poate? spuse Marius, arătând spre tabachera plină de trabucuri.

- Sigur. Ah! Am impresia că trebuie să-ti dau niște bani.

Deschise un sertar, scoase un caiet, răsfoi câteva pagini și se opri cu degetul pe un rând. Din același sertar scoase un teanc de bani, numără câteva bancnote și i le întinse. Marius le numără si le puse în buzunarul de la spate. Țiganca continuă să se uite fix la el. Marius o privi cu indiferență.

- Acum, zi-mi de amicul nostru, continuă patronul

- Totul merge bine. În două-trei zile ți-l aduc aici. Încă puțin și o să-ți mănânce din palmă, spuse el, zâmbind sardonic. 

Apoi, cu o privire pierdută, se întoarse către țigancă și se uită adânc în ochii ei, fapt care o luă prin suprindere și o făcu să-și îndrepte rapid privirea spre un obiect aleatoriu din cameră.

- Excelent! 

Marius își întoarse privirea din nou spre patron.

- De data asta am să vreau banii mai repede. Am planuri mari în weekend. 

- Nici o problemă. Ți-i dau în aceeași seară, când îl aduci plocon la mine. 

Marius se ridică cu trabucul în gură, spunând printre dinți:

- Cam asta e. Dacă apare ceva neprevăzut, te contactez. Să nu fii dur cu el, e un suflet pierdut.

- Dacă n-ar fi oameni ca el, alții ar muri de foame, zise patronul râzând zgomotos.

Nu mai spuse nimic și ieși. Barul era la fel cum l-a lăsat. Înainte să iasă pe ușă, îi făcu cu ochiul copilei care se așezase adineauri la masă la el. Se simți neputincios. Dorea să ajute pe toată lumea dar știa că e imposibil.

Luă un taxi și coborî la un club. Căuta pe cineva anume și spera s-o găsească. Nici nu apucă bine să intre în bar că ea era acolo, în mijloc, radiantă ca de obicei. N-o mai văzuse demult dar nu putea să-i uite conturul gingaș al feței și părul blond, platinat. Ea, cu o țigară între degete, uitându-se cu o privire sfidătoare la cei din jur, într-o rochie neagră, provocatoare, strânsă pe corp, era ca o oază de rai în locul ăla mizer. Totul era urât mai puțin ea. I se păru că ceva era în neregulă întâlnind-o în modul ăsta, dar așa se întâmpla de fiecare dată.

#15

A doua zi se trezi cu greu pe la 10. Își făcu o cafea și rămase privind în gol o vreme. Cel mai greu era întotdeauna să se apuce de făcut ceva și nu propriu-zis să facă acel ceva. Tranziția între două activități diferite era puțin cam dificilă. Prea multă inerție. Chiar și acum, simpla determinare de a se ridica de pe scaun și a merge să facă un duș era greu de găsit. Tranziția între două spații diferite era și asta o provocare. Mai rămase în bucătărie. Mic dejun. Făcut un mic pachet pentru lucru. În sfârșit, pe la 11 se grăbi spre duș. La 12 începea munca. Avea un part-time pe care nu-l îndrăgea în mod special, la un call-center. Activitățile din weekend îi plăceau mai mult: prindea diverse proiecte de workshop-uri în librării. Uneori le citea basme copiilor, alteori îi învăța să creeze obiecte din hârtie, din lut, din mărgele și altele. Dintre copii mai găsea uneori câte unul dornic să învețe limba engleză și se oferea să facă meditații cu el. Programa orele de engleză după-amiaza, în timpul săptămânii. Astfel, activitățile ei profesionale erau destul de variate și îi era greu să răspundă la clasicul: ”Cu ce te ocupi?”. ”Ocup timpul și cam atât.” Așa scurta conversațiile când avea senzația că oricum subiectul despre ocupație avea să fie singurul dezbătut cu o persoană. De obicei, când asta era prima întrebare din partea unei persoane noi, se aștepta ca discuția să nu evolueze dincolo de asta, așa că o considera inutilă. Poate doar dacă persoana din fața ei părea importantă și capabilă să îi ofere un nou job se purta altfel și răspundea cu răbdare. În general, prefera să discute despre profesie, școală terminată și familie după ce cunoștea deja omul puțin: ce îi place să facă, ce locuri îi plac, pe unde a călătorit, la ce fel de glume râde.

11:35 și a ieșit pe ușă. Cât pe ce să piardă iar tramvaiul doar pentru era în stație deja, dar ca să traverseze către refugiu trebuia să aștepte să se facă verde.

- Poftiți biletul meu dacă doriți.

Domnul din fața ei tocmai primise un bilet de la un tânăr care cobora. Îi plăcu gestul, mai ales că domnul nu era tocmai bine îmbrăcat, nu era nici măcar clasa mijlocie. 

- Domnișoară, nu compostați, eu am abonament. Mi-a dat băiatul un bilet, luați-l dumneavoastră.

- Vă... mulțumesc.

A fost și mai surprinsă ca domnul să-i dea ei mai departe biletul. Frumos gest.

Cât privea pe fereastră auzea fără să vrea discuții în jurul ei.

- Ei, dar ai fost la el de Crăciun, recunoaște!

O tânără blondă vorbea la telefon. 

”După întrebări pare că interoghează vreo fătucă pe care o bănuiește că se dă la prietenul ei. Asta da provocare să porți discuția asta în tramvai!„

- Dacă nu îi explici clar că acum ești fericită într-o relație nouă, nu va înțelege niciodată că între voi s-a terminat. Nu îi faci nici lui un bine lăsându-l să spere, și nici ție, care la rândul tău vrei doar să treci peste.

„Ups, m-am înșelat. Girl talk. Îmi place cum pune problema tipa.”

- Da, și am fost la birou și tu știi ce-a făcut cât am stat acolo? 

Două tinere, față în față de data asta, așteptând lângă ușă până la prima stație.

- A vorbit la telefon! Tot felul de chestii personale, ba cu unul, ba cu altul. Păi așa vreau să muncesc și eu și să fiu plătită! Îți spun eu, nu e greu la ei. La mine nu am timp de asta nici când sunt pe teren.

Coborî într-un final. 

- Doamnă, mușcă?

- Nu mușcă, puiule!

”Ah, cute doggie!”

N-avea chef nici azi. I se părea mai interesant să asculte nimicurile oamenilor pe stradă decât să ajungă la birou și să poarte aceeași conversație cu 10-15 oameni  din cei 40 pe care îi avea de sunat...