#10

Muzica începu să se audă mai tare. E semnalul că oamenii sunt invitaţi să danseze şi să nu-şi mai caute cu disperare subiecte de discuţie. Orice conversaţie de câteva fraze durează pe un astfel de volum de două ori mai mult decât în alte condiţii. Aşa lumea are timp să găsească subiecte fără grabă. Sau poate să tacă pur şi simplu, dar fără panică. Sau poate să danseze şi să-şi şteargă temporar din gânduri.

-          Interesantă chestia asta cu schimbările. Nu ştiu ce să spun, nu prea mi-a păsat foarte mult de ce fac alţii şi de schimbările pe care lumea „normală” le consideră ca fiind necesare. De fapt, dacă priveşti în ansamblu societatea şi normalitatea, ceva nu e în regulă. Şi nu e numai părerea mea, s-au scris cărţi despre asta, s-au făcut filme, s-au scris zeci de cântece. Dacă înţelegi ce vreau să spun... Oricum, subiectul e prea elaborat iar muzica tocmai s-a dat prea tare.

-          Da... e discutabilă normalitatea într-adevăr. E utilă pentru majoritatea. Dar nu pentru toţi. Aşa că ar merita alt titlu decât normalitate uneori... poate... soluţie pentru funcţionalitate... dar nu universală.

„Discuţia asta nu se poate purta acum. Ce titlu am dat... ăsta trebuie argumentat, dar nu pot pe gălăgia asta. M-am ameţit însă deja, aşa că poate e mai bine.”

-          Ce faci, mă? se uită întâi la Marius, şi apoi o observă şi pe Eliza. Aa, salut!

-          Bună.

-          L-am văzut pe Marius întâi. Nu ştiam că vă ştiţi.

-          Nici o problemă. Şi zâmbi.

„Măi, dar câte cunoştinţe comune avem? O fi într-adevăr de încredere. Poate chiar e băiat bun-bun... Sau poate doar bea prea mult.”

-          Ce mică e lumea! Nu ştiam că vă ştiţi. De fapt, nici nu ştiu cum de nu te-am observat... Văd că eşti familiară cu localul ăsta.

-          Da, sunt. M-am bucurat că ai ales locul ăsta. Mă simt confortabil aici.

Discuţia continuă cu pauze. Fiecare saluta ba pe unul, ba pe altul. Se pare că aici toată lumea ştia pe toată lumea. Cel puţin în weekend. În rest, fiecare cu ale lui. O invită la un shot. După încă o bere, o mai invită la unul. Apoi Eliza mai primi un shot de la Geo. Nu se aştepta să-l întâlnească. Dar aşa era acolo: pe unii ştiai că o să-i vezi, de alţii erai luat prin surprindere. Cât timp toată lumea era prietenoasă, nu mai contau detaliile.

Ora 12 la amiază.

-          Bună-dimineaţa mie. Când?... Aaa, m-a adus Marius acasă.... dar... dar... până la shot-ul de la Geo mai ştiu ce mai ştiu... însă după?? Ohhh, apăăăă, daţi-mi apăăă! Şi să-mi spună cineva ce am făcut aseară...