#12

Lucruri de-astea se mai întâmplau: o seară în care după cateva shot-uri filmul se rupea, iar a doua zi Eliza încerca să îl refacă. Uneori simțea că rezolvă un puzzle cu propria-i viață: găsește o bucată aici, alta dincolo, încearcă să le pună cap la cap și apoi să găsească restul de piese. Dar nu le găsea întotdeauna pe toate, ca acum, cand nu își amintea întreaga seară. De fapt așa i se întâmpla și în alte tipuri de situații: când încerca să își dea seama de ce s-a supărat pe cineva imediat după niște momente super tari; când încerca să își dea seama cum de brusc îi plac lucruri pe care înainte nu le suporta. Și așa mai departe. Avea des de lucrat cu piese de puzzle luate dintr-un joc din care unele piese păreau că lipsesc, astfel încât nu le putea lega într-o imagine completă. Dar în diminețile astea conștientiza cel mai bine ce înseamnă să-ți transformi viața în puzzle. Sau poate într-un joc de prinsa. Sau de ascunsa. Fugi după tine însuți și nu reușești să te prinzi. Fugi după memoria lipsă, dar ea lipsă rămâne. Și uneori se întreba: ”dacă eu nu țin minte ce am făcut ieri, oare sunt altfel azi decât aș fi dacă aș ține minte?. Exact ca în filmul ăla... ăla... aa, Dark City...”

- Gata, știu!

Își aminti de fapt doar că a vorbit în treacăt cu Marius despre John, care se însoară. Și vag despre însurătoare în general. Restul era încă în ceață. Dar resimțea acum sentimentul pe care l-a avut vorbind despre John: sentimentul ăla că ea nu înțelege căsătoria. Încă.

Oamenii se căsătoresc din multe motive greșite. Din timp în timp mai găsea câte unul. În primul rând ea spunea mereu că e o mare greșeală să te măriți/însori ”pentru că e timpul”. Cum vine asta - "E timpul!"? E absurd, nu există vârstă obligatorie de însurat, cum nu există vârstă obligatorie de început facultatea. Deși majoritatea cred că ar exista. De fapt, există cel mult vârste recomandate și cam atât. De ce se căsătoresc oamenii? De ce fac ei contracte de-astea, ca la bancă? Ai nevoie de un împrumut mare și te trezești dator pentru 30 de ani. Și dacă azi nu poți plăti, trebuie să o faci oricum. Găsești cumva să o faci. Dacă azi nu ești plin de iubire și înțelegere, trebuie să stai în căsnicia aia oricum. La un divorț nu se grăbește nimeni, orișicum. Dar căsătoria e fix ca împrumutul ăsta la bancă: banca își asigură o relație cu tine de 30 de ani; tu te asiguri că nu ești singur pe 30-40 sau cât o fi până când moartea vă va despărți. Că deh, teoretic căsătoria e pe viață. Și normal că există vârste recomandate. Din n motive:

De la un timp trebuie să mai și pleci din casa părintească și doar nu e ușor să îți faci o nouă casă singur. Și atunci ce faci? Îți iei un ”partener de afaceri” în afacerea ”casa și traiul pe următorii câți-or-fi ani". Adică te căsătorești. 

Prietenii tăi sunt tot mai ocupați sau greu de ”accesat” că deh, lumea lucrează, se căsătorește, se mută în alt colț de oraș sau în altă țară, își gătește, își calcă și ce or mai fi făcând. Și tu  ce faci? După ce ai fost la lucru, îți închei ziua singur și ai activități sociale doar la finalul săptămânii? Stai pustnic o săptămână și socializezi doar în weekend? Nu, te căsătorești. Așa ai garantat accesul la timpul altui om decât tine însuți pentru cât vei trăi. Azi n-ai chef de nimeni? Eh, mai sunt și riscuri în "afaceri". 

Ai construit o casă și nu ai cui o lăsa la final de viață? Doar n-o s-o vinzi - că n-ai ce face cu banii dincolo! Prietenilor nu le-o dai, că o au pe-a lor, îs și ei bătrâni. Și atunci ce faci? Păi, nu ce faci, ce-ai făcut? Dacă te-ai căsătorit și ai făcut măcar un copil, o dai mai departe. Ești mulțumit că ai lăsat ceva în urma ta. Alții lasă cărți scrise de ei, descoperiri revoluționare, compoziții muzicale născute din propriul talent; tu lași măcar o casă unui copil. Și copilul în sine. Sau zece copii. N-ai trăit degeaba și doar pentru tine. Erau niște teorii care o fascinau: spuneau că așa a apărut monogamia - bărbatul vroia să știe sigur care îi sunt copiii și cu cine împarte roadele pământului. Și cum știi care îți sunt copiii? Exact, ești monogamul etern al unei monogame care e a ta etern! Bine, poate nu era cea mai bună teorie: știa și ea că multe teorii sunau bine doar parțial, dar că aveau una-două hibe... Contau perspectiva istorică, politică, religioasă, filosofică, psihologică etc. și astfel se rătăcea uneori în teorii. Le evalua și răs-evalua, le completa și înmulțea din timp în timp.

Dacă ar fi stat să facă o listă cu toate teoriile pe care le avea sau le culesese în ce privește apariția conceptului de căsătorie monogamă si pe viață, ar fi scris vreo 50 și ar fi făcut și un top 10. Diminețile astea erau bune de pus lumea sub lupă, așa cum se punea și pe sine.