Nu apucase să doarmă prea mult
astăzi: vreo două ore într-un bar, apoi încă pe atât la un prieten de-al lui.
Nici nu-şi amintea cum de a ajuns la el şi nici cum decurse partea a doua a
nopţii precedente. Băuse peste măsură chiar şi pentru el de data asta şi îşi
rupsese de mai multe ori filmul. Nu ajunsese încă pe acasă, iar noaptea deja se
furişa tăcute în oraş. Mergea cu pas încet pe străzile mizere şi mohorâte, iar
tot felul de scursuri începuseră să scoată capul din văgăuna lor. Se afla
într-unul dintre cele mai sărace şi rău famate cartiere din oraş. Un spectacol
grotesc de ghetouri înnegrite,
gunoaie şi oameni săraci ce parcă aparţineau unui circ bizar i se desfăşura în
faţa ochilor. Avea nevoie de ceva bani şi trebuia să ajungă la un local ce se
afla în partea cealaltă a oraşului ce aparţinea unui mahăr din zonă. Începuse
să plouă, ceea ce oarecum îl bucura. Poate ploaia avea să mai spele puţin din
murdăria ce domnea pretutindeni.
Într-un final ajunsese la local.
Clădirea era slab luminată de neoane verzi, iar la intrare, cu litere mari,
multicolore trona denumirea bombei: „La Cucaracha”. La parter se afla barul, la
etaj biroul patronului iar la etajele superioare erau camerele de bordel. Intră
în bar şi se aşeză la o masă. Spelunca era plină de feţe sinistre şi femei
ieftine. Comandă o tequila şi, când chelnerul i-o adusese, începu cu el o
discuţie amicală. O vreme bătu câmpii, dar în cele din urmă, tipul începu să i
se destăinuie, aşa cum fac majoritatea oamenilor care trăiesc o viaţă plină de
lipsuri şi sărăcie. Chelnerului îi era lehamite să tot care băuturi în bodega
asta, voia să se însoare şi să plece odată de aici. Vechea poveste. Îi spuse
că e un amic de-al patronului şi se interesă dacă are să vină la local mai pe
seară. Chelnerul dădu afirmativ din cap și plecă cu treabă.
Avea acum timp
să analizeze crâşma în care se afla. Fetele din stabilement erau uscate şi
sfrijite. Într-un colţ al localului, un individ care n-avea decât o mână cu care
se chinuia să stoarcă o lămâie în tequilla îi aruncă nişte priviri lungi care
îl neliniştiră şi se întrebă dacă nu cumva îi pusese gând rău. Un ştirb ce stătea
la două mese distanţă încerca să întreţină o blondă destul de bătrână cu nasul
mare. Întregul decor avea un aspect depravat, murdar. Pentru un moment, din
cauza nesomnului şi mahmurelii, crezu că asista la un film suprarealist şi că
realitatea îi juca feste. Îşi aprinse o ţigară.
După vreo zece minute sosi şi
patronul, zis şi Fermecatu’, un ţigan gras, cu o mutră destul de simpatică.
Purta o cămaşă argintie strălucitoare, fără gust, pantofi lunguieţi şi o pălărie
mare de cowboy neagră. Cureaua pantalonilor îl tăia în două şi burta îi atârna
peste ea. Cămaşa şi ea îi era prea strâmtă, grăsimea gâtului revărsându-se
peste guler. Rămase în prag, contemplând tabloul şi uitându-se cu satisfacţie
la cei din jur. Toţi oamenii începură să se făţâie pe scaune neliniştiţi. Pe
faţă îi apăru un rânjet, iar orchestra decise să se oprească din cântat. Marius
îi făcu semn chelnerului să aducă un whisky, deşi ştia că bea prea mult, mai
ales în momentele acestea, când era bine să fie cât de cât treaz. Patronul
continua să rânjească şi se sui pe scena orchestrei, smulgând chitara unui tip.
Se întoarse către audienţă şi îi dădu drumul. Începu să cânte o piesă
lăutărească veche şi adevărul e că avea voce şi nu se făcu de râs. Cântecul
chiar i se păru nostim. Termină de cântat şi toată lumea aplaudă. Se întreţinu
cu câţiva clienţi preţ de câteva minute şi urcă scările la etaj, luându-şi cu
el o ţigancă frumoasă, îmbrăcată sumar.
Se hotărî să nu urce imediat după el
şi să mai zăbovească o vreme la masă, savurându-şi băutura. O fată drăguţă,
foarte tânără, cu nişte cearcăni mari la ochi, îmbrăcată într-o fustă foarte
scurtă, apăru de nicăieri şi se aşeză la masa lui, zâmbindu-i cordial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu