#2

El, cu faţa inundată de sudoare, ea începu să geamă.

- Hai, mai repede! zise ea.

De-a dreptul sublim, el îşi acceleră ritmul, ceea o făcu pe ea să suspine adânc. Deveni din ce în ce mai brutal în timp ce ea îi brăzda spatele cu unghiile sale ascuţite. Începu să gâfâie, uluit parcă de propria-i performanţă dar, deodată, ea îi trase o palmă şi-l împinse brusc la o parte. Zăpăcit de mişcarea neaşteptată, se împletici şi căzu din pat. Ea se acoperi cu cearşaful şi se întoarse cu spatele la el.

- Du-te naibii!

- Ce Dumnezeu?

Nu-i răspunse. Revenindu-şi după căzătură, se ridică în picioare.

- Ce te-a apucat?

- Te gândeai la alta.

Răspunse ea cu vocea stinsă după câteva momente.

- De unde ai scos-o si pe asta? Ai înnebunit?

- Lasă că ştiu eu. Ieşi afară!
Nu mai spuse nimic. Îşi trase pantalonii, îşi căută pachetul de ţigări, îmbrăcă cămaşa şi dădu să iasă.

- Cam slăbuţ azi. Data viitoare poate te ridici la înălţime.

Ea nu apucă să-l înjure că şi închise uşa în urma lui. Stătu câteva momente în hol, cercetându-l de la un capăt la altul şi îşi aprinse o ţigară. În stradă, lumea forfotea. Copii care se jucau şi ţipau, femei cu sacoşele pline de la piaţă, maşini multe, zgomotul roţilor de tramvai. Bine măcar că era înnorat. Razele soarelui l-ar fi făcut să se simtă şi mai rău. Ieşi la bulevard, merse câţiva paşi, dar se aşeză pe o bancă. Era debusolat de dinamica străzii aşa că se hotărî să zăbovească puţin, cât să-şi limpezească gândurile.
Şi totuşi el se gândisese la altcineva. O fată pe care o întâlnise azi noapte, o amică de-a lui John, o fată care-l fermecase. Iar asta se întâmplă rar la câte fete cunoscuse. Îşi aminti vag că discutaseră despre ceva... Montebanato, Montesato, nu putea să zică cu precizie. Oricum nu fusese atent la discuţie, ci la ea. O sorbise din ochi tot timpul. Nu era o frumuseţe de să pici pe spate, era ceva mult mai tare. Avea un nu ştiu ce, era... cum ar veni... naturală. Nu era în stare să găsească un cuvânt mai potrivit.
Îşi aminti că are telefon. Se uită peste apelurile şi mesajele din noaptea precedentă. Un apel de la Ion şi un mesaj de la un număr pe care nu-l avea în agendă. „Ce faci?” O fi fost de la ea? „La o bere”. Ce răspuns anost! Probabil că ii fusese greu să tasteze la ce minte îmbibată de alcool avea. Apoi se întrebă de ce îi dăduse mesaj. Poate se înşelase, tipa nevrând altceva decât o zbenguială de o noapte. Sau poate nu. De fiecare dată când vede un număr sau un mesaj necunoscut sună a doua zi dimineaţă să vadă ce şi cum, dar de data asta n-o făcuse. Se ridică de pe bancă şi se mai uită o dată la lumea din jur. Nu prea avea chef să se ducă acasă aşa că se hotărî să meargă la o bodegă din cartier. Se ducea destul de des acolo să se dreagă, să înfulece ceva sau să mai piardă timpul în orele târzii ale nopţii, iar pe Cornel, barmanul, îl ştia de mult.