#5

După o discuție lungă despre Marius, Marius 2 și Stefan, fetele ajunseră să discute despre cumpărături și alte răuri necesare:

-          Trebuie luat și niște lapte, nu mai avem pentru cafeaua de mâine.

-          Și iaurt.

-          Grecesc.

-          Neaparat.

-          Bine, deci care din noi merge? zise Eliza și izbucni în râs.

-          Amândouă. Deci, fii atentă: a-mân-do-uă. Cine?

-          Amândouă, bine...

După o scurtă pauză de verificat vizual lista, Eliza continuă:

-          Știi, nu-mi place deloc să le scriu băieților când sunt beată. Pentru că nu sunt total în control. Și pe lângă asta mai par și vulnerabilă în fața celuilalt. Ești vulnerabilă în fața ta și a celuilalt în același timp. Prea mare aglomerația de public. Daaar.. se pare că sunt oarecum în control, că nu scriu prea mult și se pare că nu scriu dulcegării. Și mă deranjează și asta.

-          Păi ori vrei să fii în control, ori nu. Hotărăște-te.

-          Ideea e că uneori nici eu nu știu ce vreau de la Marius. De ce mă mai bântuie. Și într-un fel mă gîndesc că dacă atunci când sunt beată și-mi vine să-i scriu i-aș scrie ceva mai clar... ar fi de ca și cum m-aș păcăli pe mine însămi ca să aflu de la mine ce vreau de fapt.

-          Auzi, de ce nu mi-ai spus că trebuie să stau jos și să fiu atentă. N-am înțeles.

-       Adică... eu nu țin minte că îi scriu. Sunt total absentă față de mine când o fac. Iar când mă trezesc citesc ce i-am scris. Și așa aflu de la cealaltă parte a mea ce vreau în planurile interioare, la care în mod normal nu am acces. Dar și partea aia a mea e calculată. Ceea ce e bine pentru mine - asta trează care iese în lume și a doua zi. Că ei - aia beată - ce-i pasă? Daaar. Ies în lume  - ceea ce e bine - dar nici de aflat de la mine ce vreau, nu aflu – ceea ce e rău.

-          Buun. Înțeleg. Dar  poate partea aia din tine care speri că o să se dea de gol nu face nimic serios.

-          ?

-     Adică nu vorbește din străfundurile tale pe care le negi, ci din niște rămășițe care nu sunt de fapt semnificative. Nu vorbește cartoful din fundul sacului de cartofi care ești, ci bucățica de cartof din farfurie care nu a mai fost mâncată și pe care poate că nimeni nu vrea s-o mai mănânce oricum. Poate lui îi scrie restul ăla de cartof și nu cartoful cel mai important, ăla care îi susține pe toți ceilalți din sac, ăla de pe fundul sacului.

-    Uau, Andra, metaforele tale mă fac să mă simt minunat. Cu un sac de cartofi nu am mai fost comparată până acum, era timpul. Mă simțeam goală pe interior pentru că nu vedea până acum nimeni cartoful din mine.

Andra îi zâmbi mulțumită de rezultat.

-          Deci, crezi că ceea ce vreau să-i spun când beau s-ar putea să nu fie important. E o teorie bună. Dar în mod egal, s-ar putea să fie important.

-          Corect. Când îi scriu lui Ștefan nici eu nu sunt foarte sigură de ce îi scriu: pentru că mă simt singură? pentru că mă simt uitată? sau pentru că efectiv mi-e dor de el? De el, și nu de conceptul de om care să conteze. El, un om real, nu doar un concept.

-          Ori ar trebui să nu mai bem ori ar trebui să bem mai mult.

-          Ai vorbit ca o adevărată domnișoară. Hai să mergem la Kaufland înainte să se închidă. Dacă Ștefan nu e, măcar iaurt să fie.

-          Poate mă caută totuși Marius ăstălalalt. Să fie niște iaurt și niște iluzie acolo.

-          Iluziile sunt dăunătoare. Chiar dacă te caută ar trebui să-l refuzi. Mai ai nevoie de o pauză. Zic.