#4

Barul se afla la câteva străzi mai încolo, fiind destul de cochet pentru cartierul în care era amplasat. Pereţii văruiţi într-un ocru şters împreună cu mesele şi scaunele capitonate cu stofă vişinie şi podeaua din beton sub formă de mozaic dădeau un aspect reconfortant stabilimentului. În stânga cum intrai se aflau două rulete, iar în dreapta aparatele. Barul circular trona în mijloc iar în spatele lui câteva mese în caz că voiai să te relaxezi. Intră şi îl salută pe Cornel, care freca maşinal tejgheaua barului.

-         Tot gol?

-      Tot gol. Aşa e de câteva săptămâni. Şi aşa o să rămână. Nimeni nu mai vine, răspunse Cornel.

-         Păcat. Vremuri frumoase. Ce jocuri, ce partide se încingeau aici. Serile de poker. Toţi baieţii buni.

-         Ce să-i faci... Nimeni nu mai are bani. Acuma patronu’ a pus la bătaie o maşină, poate, poate să mai atragă câte un client, doi. Degeaba. În două luni maxim se închide, ăsta-i sfârşitul.

Se ridică de pe scaun, scoase zece lei din buzunarul de la spate şi îi băgă în ruletă, punându-i pe toţi pe negru. Bila se învârti şi ieşi roşu.

-         E flămândă, nici măcar câteva sute de lei nu mă lasă să câştig, spuse Marius râzând. Fă-mi şi mie un whisky dublu te rog.

­         Poate mă crezi sau nu, spuse Cornel scoţând dopul de la sticlă, viaţa e exact ca maşinăriile astea. Nu poţi câştiga niciodată pe termen lung. De fapt, cred că am spus-o dintotdeauna.

-         Cum aşa? E dracul atât de negru?

-         Ei bine, răspunse barmanul, joci roşu, iese negru. Aştepţi să vină asul şi nu vine.

Aruncă prosopul deoparte şi îşi sprijini capul într-o mână uitându-se trist la el.

-         Nici nu ştiu ce-o să fac după se închide, continuă el cu privirea pierdută în gol. Să caut altă bodegă, m-am săturat. Mai ieri umblam după una care lucra pe aici pe aproape la un non-stop. Frumuşică, mai plinuţă aşa, dar nu conta pentru mine pentru că avea forme. Am făcut tot ce-am putut să fac ca să pun mâna pe ea.

-         Şi ai reuşit? l-a întrebat Marius.

-         Nu. Într-o noapte mă săturasem să tot o dau pe ocolite, eram disperat. Mi-am spus că, acum ori niciodată, era momentul să lămurim lucrurile aşa că am luat nişte flori şi m-am dus la ea la uşă.

-         Nici asta n-a dat-o pe spate?

-         N-a fost numai atât. Când am sunat la uşă mi-a deschis un ţigan, din ăia pe care îi vedeai mişunând pe vremuri la autogară. Mi-a zis să revin în douăzeci de minute că fata avea client.

Făcu o pauză scurtă.

-         Da, tipa asta, aşa drăguţă cum era, cu mutrişoara ei de copil, cu ochişorii ei mari şi dulci, fusese futută de juma’ de cartier.