#6

Trebuia să ajungă şi pe acasă, să facă un duş, să-şi schimbe cămaşa, dar nu o făcu. Se gândi că nu ar strica să dea o raită pe la clubul lui Mircea, aşa că se sui în taxi. Ajunsese la destinaţie şi plăti. Mai merse vreo 50 de metri pe jos şi intră într-un pasaj pavat cu dale de piatră ce ducea la club. Mircea îşi amplasese bine clubul. Pasajul lung, acoperit şi pavat cu piatră, mărginit cu vase de flori, care se sfârşea în faţa unei frumoase uşi luminate slab de un neon albastru, dădea un aspect romantic unei simple bodegi.
Deschise uşa şi se trezi într-un coridor care trecea prin faţa biroului lui Mircea. În capătul acestuia, într-un loc special amenajat, stătea Ilie, „gorila” lui Mircea, un hipopotam care se ocupa de treburile necurate ale patronului. Îşi aprinse o ţigară şi îi zâmbi amical: 
- Bună seara, Ilie, ce mai e nou? 
- Barul e închis pentru tine. Nu poţi să intri. 
- Nu mai spune! Ordine de la barosan? Trebuie să fie o glumă. Mirciulica nu poate să-mi interzică mie să intru. Oricui, dar nu mie.
- Aşa mi s-a zis, să nu te primesc. Aşa că, hai, afară! 
- Văzându-l că intră, Ilie se ridică greoi de pe scaun şi spuse: 
- Încetează. Nu mă fă să te dau afară. 
- Nu fi fraier. Ştii bine că nu poți face scandal. Asta nu i-ar plăcea deloc barosanului. Strică reputaţia casei. 
- Patronu’ crede ca nu eşti un client bun, mereu eşti pus pe scandal târziu în noapte şi câteodată nici nu plăteşti. Aşa că nu se supără nimeni dacă te dau afară. 
- Crezi? 
Făcu un pas înainte şi unul în lături şi-l pocni peste gură pe Ilie cu o lovitură scurtă. Acesta căzu pe spate, răsturnând scaunul şi când încercă să se ridice, îl trase de gulerul cămăşii şi îi mai trase un pumn peste falcă. Ilie se prăbuşi greoi ca un buştean. De jos, Ilie îl privea cu reproş.
- Potoleşte-te. Mi s-a acrit de mutra ta şi de reputaţia că eşti golan. Fii cuminte. Dacă nu, te nenorocesc din bătaie. 
Ilie nu a avut nimic de adăugat, aşa că intră în salon. Cătălina juca la ruletă şi reuşi să piardă 20 de lei. 
- Scumpa mea, ştii vorba aia? Ghinion la cărţi, noroc în dragoste. Îi zâmbi cu subînţeles. 
- Nu mai stau mult. Plec în Bellagio. Dacă vrei să vii... 
- Ne vedem pe acolo. Am venit să-l văd pe Mircea. 
Ştraşnică fată Cătălina. Se înclină nonşalant în faţa ei şi se îndreptă spre biroul lui Mircea. Acesta când îl văzu, ridică mirat din sprâncene şi stinse ţigara într-o scrumieră mult prea plină.
- E ok, Mircea, stai liniştit. Nu sunt beat şi n-am venit să fac scandal. Dimpotrivă... 
Ilie apăruse în prag, frecându-şi falca. 
- E-n regulă, Ilie, îl opri Mircea. Mă ocup eu. 
- Îşi scoase pachetul de ţigări din buzunar, luă o ţigară şi îi spuse: 
- Trebuie să-mi cer scuze. M-am purtat ca un dobitoc la Cosmin aseară. Nu ştiu ce m-a apucat. Ştii foarte bine că n-am vrut să zic ceea ce am zis. Sunt puţin paranoic zilele astea, nu stiu de ce. Unde mai pui că băusem un amestec nefericit de spirtoase. 
Mircea începu să zâmbească. 
- E ok. Dar să ştii ca dai multă bătaie de cap prietenilor tăi. Niciodată nu ştim la ce să ne aşteptăm din partea ta. Iar uneori poţi fi groaznic de bădăran. 
- Ştiu foarte bine. Sper să mă ierţi. 
- Ei, întâmplarea e ca şi uitată, spuse Mircea, zâmbind prieteneşte. Se ridică şi scoase din bar două pahare înalte, o sticlă de votcă şi o sticlă de suc de portocale. 
- Hai să bem ceva. Ştii bine că nu pot să-ţi port pică, dar simt, aşa, că îţi baţi joc de tine. 
Zâmbi amar. 
- Ştiu. 
- Apropo, ce mai ştii de Cătălina? Încerc să dau de ea de câteva ore. 
- Tocmai ţi-a părăsit barul acum câteva minute. 
- A fost aici? întrebă Mircea mirat. 
- Aha. Nu ştii cum e ea? Când nu vrea să-ţi răspundă, nu-ţi răspunde. Nu-ţi fă griji. 
- Ştii... în legătură cu ea. Sunt nebun după ea de ceva timp. Ea nu cred că ştie nimic. Tot încerc să-i vorbesc dar nu reuşesc să o prind într-o atmosferă favorabilă, dacă mă înţelegi ce vreau să spun. 
Mircea oftă adânc. 
Începea să-l plictisească discuţia. N-avea nimic în comun cu Mircea, deşi se ştiau din copilărie. Nu putea să răspundă de ce păstrase legătura cu el. Fusese o perioadă când frecventau aceleaşi localuri, petreceri, chermeze, jocuri şi alte nebunii, dar acum se schimbase radical. Nu mai era acelaşi om, devenise incredibil de insipid. Din păcate, singurele subiecte de discuţie erau afacerile lui şi ce mai făcea unul, altul.
- Nu ştiu ce să zic. Nu pare genul, e încă tânără, iar tu te-ai ramolit. N-ai să-i faci faţă. Ar trebui să ajung undeva. Ne vedem la noapte, poate ai să fii pe aici. Hai salut! 
- Nu cred. Sunt cam obosit. 
Îşi strânseră mâna şi ieşi. Noaptea se aşternuse deja, iar acum sufla un vânt tăios. Îşi ridică gulerul cămăşii şi se uită în stânga şi în dreapta. Era sâmbătă seara şi oraşul începea să prindă viaţă. Iubea întunericul. Dacă ar fi fost după el, ar fi trăit numai noaptea. Nu putea să zică precis de ce. Poate pentru că multe personaje dubioase îşi fac veacul noaptea.